Peste 10 ani de experiență în comercializarea aparatajului modular, materialelor electrice, corpurilor și soluțiilor de iluminat
Electro Total Distribution și-a dezvoltat constant activitatea și prezența fizică în București, pornind de la un showroom de dimensiuni reduse și ajungând în prezent la două showroom-uri specializate, aflate la aceeași adresă, pe Șoseaua Vergului nr. 65, Sector 2, la aproximativ 30 de metri unul de celălalt.
Unul dintre showroom-uri este dedicat corpurilor și soluțiilor de iluminat, iar cel de-al doilea aparatajului modular și materialelor electrice.
Poziționarea celor două showroom-uri la aceeași adresă le permite clienților să aleagă într-o singură vizită materialele electrice, prizele și întrerupătoarele modulare, precum și corpurile sau soluțiile de iluminat necesare proiectului, eliminând necesitatea de a vizita mai multe magazine și oferindu-le posibilitatea de a vedea, compara și analiza produsele înainte de achiziție.
Portofoliul Electro Total Distribution
Portofoliul Electro Total Distribution este construit pentru a răspunde cerințelor actuale ale proiectelor rezidențiale și comerciale, reunind produse atent selectate de la producători consacrați, apreciate pentru compatibilitate, fiabilitate și diversitate, indiferent dacă este vorba despre materiale electrice, aparataj modular, corpuri și soluții de iluminat.
Prize și întrerupătoare modulare
Prizele și întrerupătoarele modulare reprezintă unul dintre cele mai bine dezvoltate segmente din portofoliul nostru. Diversitatea producătorilor, a gamelor disponibile și a finisajelor ne permite să oferim soluții complete pentru locuințe, spații comerciale, birouri și hoteluri, indiferent de nivelul de complexitate al proiectului sau de stilul arhitectural urmărit.
- Vimar oferă cea mai mare diversitate de finisaje și opțiuni disponibile din portofoliul nostru, prin intermediul gamelor Linea, Eikon, Neve Up, Plana și Arké, iar în calitate de distribuitor oficial Vimar în România oferim acces la întregul portofoliu al producătorului, inclusiv la variantele KNX disponibile.
- Bticino este cel mai utilizat producător de prize și întrerupătoare modulare în proiectele pe care le realizăm împreună cu electricieni, arhitecți și designeri de interior, principala gamă utilizată fiind Living Now. Portofoliul este completat de gamele Matix, Living Light și Axolute, oferind opțiuni adaptate unor cerințe funcționale, estetice și bugete diferite.
- Gewiss se află în topul producătorilor de aparataj modular pe care îi comercializăm, datorită fiabilității produselor și flexibilității oferite de gama Chorus. Aceasta reunește fostele game GEO, EGO, ICE, LUX și ONE, oferind o varietate mai mare de rame și mecanisme compatibile între ele și simplificând alegerea configurației potrivite.
- AVE se remarcă prin colecții diferite de prize și întrerupătoare modulare dezvoltate pentru proiecte în care designul, personalizarea și atenția la detalii reprezintă criterii importante de selecție fiind unul dintre cei mai vechi producatori de aparataj modular la nivel global.
- Schneider Electric este prezent în portofoliul nostru prin gamele Easy Styl, Sedna și Noua Unica, oferind clienților posibilitatea de a compara unele dintre cele mai cunoscute soluții de aparataj modular disponibile pe piață înainte de achiziție.
- Livolo completează portofoliul nostru datorită raportului dintre calitate și preț oferit de prizele și întrerupătoarele modulare cu acționare basculantă și rame din sticlă, fiind una dintre cele mai accesibile opțiuni pentru cei care urmăresc un design modern fără un buget ridicat.

Showroom materiale electrice, prize și întrerupătoare modulare
Corpuri și soluții de iluminat pentru interior și exterior
Acest segment se află într-o continuă dezvoltare, odată cu extinderea portofoliului de producători și integrarea unor produse atent selectate pentru compatibilitate, fiabilitate și diversitate. Portofoliul include corpuri de iluminat pentru interior și exterior, sisteme de șină magnetică, benzi LED și produse complementare, oferind posibilitatea configurării unor sisteme complete de iluminat dintr-un singur loc.
- Maytoni se remarcă prin diversitatea colecțiilor, calitatea finisajelor și numărul mare de opțiuni disponibile pentru corpurile de iluminat de interior și exterior, fiind totodată unul dintre producătorii întâlniți frecvent în proiectele de design interior.
- Aromas del Campo este cel mai diferit producător din portofoliul nostru, datorită posibilității de personalizare a finisajelor din marmură, piele și ceramică, disponibile în mai multe variante în funcție de produs, dar și corpurilor de iluminat modulare, care permit configurarea personalizata unor lustre, pendule, veioze, aplice, lampadare, spoturi aplicate sau încastrate.
- EGLO este producătorul cu care ne-am început activitatea în domeniul corpurilor de iluminat și care se regăsește în proporție de aproximativ 80% în showroom-ul nostru dedicat iluminatului. Totodată, este cel mai complet producător din portofoliul nostru, deoarece, pe lângă corpurile de iluminaT, oferă mobilier și decorațiuni pentru interior.
- Trio Lighting se diferențiază prin accentul pus pe funcționalitate și durabilitate, integrând în numeroase corpuri de iluminat funcții utile precum reglarea înălțimii din telecomandă, controlul corpurilor de iluminat prin gesturi ale mâinii datorită senzorilor integrați, precum și corpuri de iluminat pentru exterior tratate cu straturi speciale de protecție, însoțite de garanții extinse de până la 15 ani împotriva coroziuni, fără a compromite designul produselor.
- Milagro completează portofoliul nostru printr-o varietate mare de stiluri și colecții de corpuri de iluminat pentru interior și exterior, oferind numeroase alternative de design pentru diferite tipuri de amenajări.

Showroom corpuri de iluminat
Materiale electrice profesionale
Materialele electrice din portofoliul nostru sunt atent selectate de la producători consacrați, pentru a permite realizarea unor instalații electrice complete, indiferent dacă este vorba despre proiecte rezidențiale, comerciale sau industriale.
- Cabluri și conductori electrici – conductori rigizi FY, conductori flexibili MYF, cabluri rigide CYY-F, cabluri flexibile MYYM, cabluri plate MYYUP și cabluri subterane CYABY-F, de la producători precum Romcab, Energoplast, Multicab și ICME.
- Tub rigid și tub flexibil (copex) pentru protecția și organizarea instalațiilor electrice, având ca producător principal Gewiss.
- Cabluri pentru date, audio și televiziune – cabluri de rețea, fibră optică, cabluri audio și coaxiale pentru instalații de telecomunicații, de la producători precum Emtex, Arcnet și Freenet.
- Siguranțe automate pentru protecția instalațiilor electrice, de la producători precum Schneider Electric, Eaton, Legrand și Gewiss.
- Tablouri electrice pentru montaj aparent sau încastrat, disponibile în multiple dimensiuni și configurații, de la producători precum Gewiss, Schneider Electric și Noark.
- Sisteme de împământare și paratrăsnet dedicate protecției instalațiilor și construcțiilor, de la producători precum Betak, LDT și OBO.
- Protecție la trăsnet și supratensiune – dispozitive pentru protecția instalațiilor electrice împotriva descărcărilor atmosferice și a supratensiunilor, de la producătorul OBO.
- Doze de derivație și doze de legătură pentru instalații electrice aparente și încastrate, având ca principali producători Gewiss și Kopos.
- Telecomunicații – cabluri de rețea UTP, FTP și SFTP, patchcorduri, fibră optică, module și prize de date, rack-uri și accesorii, cabluri coaxiale, cabluri audio-video, adaptoare, precum și cabluri pentru sisteme de alarmă și incendiu, de la multipli producători.
- Relee, contactoare și automatizări electrice – soluții pentru comandă, control și automatizarea instalațiilor electrice, de la producători precum Finder, Eaton și Schneider Electric.
- Accesorii pentru instalații electrice – cleme, conectori, presetupe, bride, elemente de fixare și alte accesorii necesare montajului, de la multipli producători.
Cum alegem produsele și producătorii din portofoliul nostru
Selecția produselor și a producătorilor este rezultatul unui proces construit în peste 10 ani de activitate, în care principalul criteriu de selecție a fost calitatea. În același timp, analizăm fiabilitatea produselor, compatibilitatea dintre acestea, continuitatea seriilor în timp, nivelul de inovație, diversitatea și reputația producătorilor în domeniu.
Aceeași filozofie de selecție a stat la baza dezvoltării ETD Lighting, propriul nostru brand dedicat sistemelor de șină magnetică. Produsele au fost selectate de la mai mulți producători și testate de echipa noastră pentru compatibilitate, funcționalitate și fiabilitate înainte de a fi comercializate, urmând ca acest concept să fie extins treptat și către alte categorii de produse.
Un rol important în dezvoltarea acestui proces l-au avut și continuă să îl aibă colaborările de lungă durată cu electricieni, arhitecți și designeri de interior, prin intermediul proiectelor realizate împreună, care influențează în mod continuu selecția produselor și integrarea unor soluții noi, adaptate cerințelor actuale ale proiectelor.
Cum colaborăm cu electricieni, arhitecți și designeri de interior
Colaborările noastre cu electricieni, arhitecți și designeri de interior sunt flexibile și adaptate fiecărui proiect. În funcție de cerințe și de etapa în care se află proiectul, oferim suport dedicat încă din faza de selecție și configurare a produselor.
Pentru a simplifica procesul de colaborare, am dezvoltat o platformă B2B integrată direct în site-ul nostru. Prin intermediul acesteia, colaboratorii beneficiază de acces rapid la consultanță tehnică și comercială, precum și de alte avantaje dedicate proiectelor desfășurate împreună.
Fiecare proiect este diferit și are propriile cerințe, însă principiile de colaborare rămân aceleași.
- In proiectele de iluminat lucrăm pe baza randărilor, planurilor și cerințelor transmise de arhitecți sau designeri de interior, identificând și propunând corpurile și soluțiile de iluminat potrivite din punct de vedere tehnic, estetic și funcțional.
- In proiectele de aparataj modular colaborarea pornește de la planul electric, însă analizăm și alte aspecte importante, precum tipul dozelor existente sau prevăzute în proiect. Compatibilitatea acestora influențează alegerea gamelor de aparataj modular, iar după stabilirea acestor detalii configurăm întregul necesar de prize, întrerupătoare și accesorii în funcție de standardul, culoarea și finisajul dorit.
Aceleași principii de selecție și configurare sunt aplicate și în consultanța oferită clienților finali. Recomandăm produse compatibile și soluții adaptate fiecărei amenajări, astfel încât alegerea acestora să fie cât mai simplă și mai sigură.
Mai mult decât un portofoliu de produse
În peste 10 ani de activitate, am învățat că succesul unui proiect nu este dat doar de calitatea produselor, ci și de alegerile făcute înainte de montaj. De aceea, dezvoltăm permanent portofoliul Electro Total Distribution, selectăm atent producătorii cu care colaborăm și investim continuu în cunoștințele echipei noastre, pentru ca fiecare client să poată lua decizii corecte încă din prima etapă a proiectului.
Indiferent de etapa în care se află proiectul tău, echipa Electro Total Distribution îți poate oferi suport în alegerea produselor potrivite, consultanță tehnică și oferte personalizate. Ne poți contacta telefonic, online sau ne poți vizita showroom-urile noastre din București.

